Cind stai prea mult timp linga cineva, incepi sa te asemeni cu el, ii imprumuti gestica, metehnele, reflexele, te trezesti la un moment dat alt om, cu care nu ai nimic in comun, iar daca omul acela este femeie, e si mai grav, ajungi sa te uiti in oglinda si sa te sperii de ce vezi acolo, cum mi se intimpla si mie in dimineata aceasta, cind ma privesc in oglinda sufletului, in sfirsit, dupa treizeci de ani, si nu-mi vine sa cred sint eu cel in cauza.
Mai mult descopar ca Matilda, consoarta mea, arata altfel, are o infatisare ciudata, care mi se pare familiara, pina imi dau seama ca, de fapt, s-a mulat ca o bucata de plastilina dupa chipul si asemanarea mea. Ma enervez ca atunci cind descopar lipsa portofelului, nu-i tocmai placut sa fii jefuit pe nebagate de seama, intru-n mijloc de transport, de pilda, fie el chiar si trenul vietii, de catre cineva foarte apropiat, ca Matilda in cazul de fata, de la care nu te astepti. Nu pot accepta asta, ii pot trece cu vedere multe, dar furtul acesta mi se pare inaceptabil. O zgiltii de umar si o trezesc. Se freaca la ochi, cum obisnuiesc sa fac si eu cind ma scoala cineva in pripa.
- De ce naiba ma scoli cu noapte in cap? ma intreaba ea, uzind expresia mea favorita. Ce ti s-a mai nazarit?
- De ce mi-ai furat sufletul ? o intreb direct.
- Fiindca mi-ai placut, zice.
- Trebuia macar sa ma intrebi!
- Dar tu m-ai intrebat?
Logica ei simpla ma trezeste la realitate. N-am intrebat-o nici eu, totul se petecuse prea repede, iar dupa aceea, dupa ce ne-am casatorit, prea incet.
- Te-ai uitat in ultima vreme in oglinda?
- Ma uit in fiecare zi, zice. Nu mai arat ca acum trezeci de ani, dar asta e!! Nici tu nu mai arati ca atunci!
- Nu cumva arat ca tine?
- Exclus.
- De ce, totusi, am senzatia aceasta?
-Cred ca te-ai sclintit la cap! Cum sa arati ca mine? Nu zic ca ne asemanam un pic, pe ici pe colo, dar, in esenta, ne deosebim diametral unul de altul!
- Asa ziceam si eu.
- Nu exclud o asemanare sufleteasca, adauga ea, dispusa sa-mi faca o concesie, cita vreme ne-am furat reciproc sufletele.
Pe fond, are dreptate. Impresia mea despre mine insumi este, mai degraba, o stare de spirit decit o realitate, cum mi-am inchipuit azi dimineata. Obisnuinta poate deveni o a doua natura cind te legi de cineva.
- Pot sa-ti dau sufletul inapoi? o intreb dupa o vreme.
Ea ramine o clipa pe ginduri, luata prin surprindere.
- Nu, zice, lasa-l acolo! Unde vrei sa-l mai bag?
- La locul lui, unde? Il dai pe al meu afara de acolo, ii sugerez indirect, cerindu-mi, de fapt, sufletul inapoi, si-l pui pe al tau in loc!
Ma priveste crucis.
- Ce-ti veni! Vrei sa scapi de mine sau te-ai gasit pe altcineva?
- Nu, raspund stinjenit., nu vreau decit sa-mi fac un pic de ordine in viata, daca nu te superi!
Se intoarce cu spatele, mormaind.
- Ti-ai gasit si momentul! o mai aud si ramin singur, cu gindurile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu