Cum reactionezi la suparare?

Rau. Foarte rau reactionez la suparare. Urlu la toata lumea care e prin zona mea. Desi stiu ca nu e bine. Daca sunt turata rau, si nu am curajul sa ma cert cu persoana respectiva, ies afara de unde sunt in momentul respectiv, bag o tura de plans si ma calmez, oarecum.

De obicei cand sunt suparata, nu vorbesc cu nimeni. In special daca ma supar pe sot. Nu vorbesc cu el deloc vreo cateava ore bune. Oricum atunci cand ne certam de obicei ne zicem chestii pe care ulterior le regretam. Asta cu tacerea cred ca e o mostenire de familie. Si tata, si fratele meu fac exact la fel. Doar ca la inceputul casatoriei cu mama era foarte rau cand se supara tata. Sa ma explic. Daca nu ii convenea ceva, tata se supara pe mama si nu mai vorbea cu ea. Deloc. Dar nu vorbea cu ea si cate doua saptamani. Nu o saluta, nu manca nici macar la masa cu ea. Eu eram terminata cand o vedeam pe mama cum plange din cauza asta. Insa vad ca si-a revenit tata si nu mai afce din asta. In schimb le face fratele meu. Eu nu pot sa nu vorbesc deloc asa de mult timp. Fiindca eu am un debit verbal de nu ma mai poti opri. Nu vorbesc cateva ore, hai cu chiu cu vai o zi intreaga. Dar dupa aceea, simt ca-mi iau campii.

Sotul meu la suparare sta la calculator. Si se inchide in el. Nici asta nu e ok. Fiindca de aici au inceput sa para neintelegeri intre noi. Asa ca i-am explicat frumos sa-mi spuna cand e suparat, ca eu nu am de unde sa ghicesc ce are el pe suflet.