Pana nu am devenit mamica, nu mi-am dat seama ca nu avem rampe in oras. Da deloc. Si alea care exista sunt facute asa in dorul lelii. Sa fie. De fiecare data cand trebuia sa merg cu caruciorul in oras, imi rugam moartea. Macar daca bordurile nu erau de 15 metri, mai ziceam. Dar cum la noi si bordurile sunt mari...descurca-te frate cum poti. Si nici oamenii nu prea sar sa te ajute. Banuiesc ca se temeau sa nu cumva sa imi las caruciorul si sa-i jecmanesc de bani.
Asa ca de fiecare data cand ieseam in oras, aveam grija sa aleg fix traseul care avea bordurile mici. Prin urmare un drum care in mod normal l-as fi facut in 30 minute, ajungeam sa-l fac in 45 minute. Noroc ca ii placea copilei sa fie zgaltaita, ca altfel mi-ar fi fost mult mai greu. Iar cand era vorba de urcat in autobus, acolo e si mai crunt. Desi soferul are obligatia sa coboare rampa autobusului, nu o face nene. Probabil de lene. Lasa ca mai bine ridicam noi mamicile caruciarele si bebeii, decat sa se miste ei sa coboare rampa. Noroc ca aici mai sare cate unul sa te ajute la urcatul si coboratul caruciorului. In caz contrar as fi facut toate drumurile pe jos.
Pot sa spun ca sunt norocoasa, fiindca mereu aveam grija sa ies la plimbare cu sotul. Si el avea grija sa faca in asa fel incat copila sa nici nu simta ca e in carucior. Tare mandra sunt de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu