… toți sunt de vină. Pentru că eliberează infractorii, pentru că lasă pacienții să moară prin spitale, pentru că nu sunt politicoși și cer șpagă, pentru că nu stau de pândă la fiecare colț de stradă, nu prind ucigașii și, în general, nu fac nimic din câte ar trebui să facă. Pe scurt, nu își fac datoria. De aceea sunt de vină. Toți. Fără excepție.
Presa, în schimb, din care am făcut parte ceva ani buni, nu este de vină pentru nimic. Dimpotrivă. Presa ne spune, cu lux de amănunte, ce fac respectivele categorii socio-profesionale, sau, mai bine zis, ce nu fac. Adică le demască. Le pune la zid, le condamnă a priori.
Făcând aceasta, presa din România aduce, după părerea mea, un imens deserviciu întregii societăți și dovedește că în 20 de ani de libertate n-a înțeles prea multe, respectiv nu a câștigat o profunzime a înțelegerii lucrurilor atât de necesară atunci când, exuberant și cu aplomb, emiți judecăți de valoare, condamni și abia apoi judeci oameni, situații, categorii sociale.
Nu toți judecătorii sunt cretini și neserioși, eliberând criminali pe bandă rulantă, nu toți medicii lasă pacienții să moară, nu toți funcționarii sunt corupți, nu toți politiștii incompetenți. Mulți sunt, de acord. Dar și mai mulți nu sunt. Spun asta, respingând ferm orice acuză de naivitate, orbire, iluzionare ieftină. O spun pentru că nimic nu este mai evident decât faptul că învrăjbirea premeditată a unor categorii împotriva altora, a maselor împotriva unor tagme profesionale, a celor așa-ziși săraci și umili împotriva celor așa-ziși bogați și puternici, a justițiabililor împotriva celor care judecă, a pacienților împotriva medicilor, a elevilor împotriva profesorilor și așa mai departe este de natură să deterioreze grav un echilibru social și așa firav, aproape inexistent. Iar distrugerea acestui echilibru anulează orice posibilitate de dialog constructiv, de sinergie socială pozitivă și efort colectiv, împingând opinia publică pe panta unor scandaluri fără sfârșit, a unor certuri sterile și profund distructive, a veșnicei discuții fără rost despre sistemul care este de vină pentru tot și care nu poate fi schimbat sub nicio formă.
Mergem din criză în criză. Crizei din spitale îi urmează cea din penitenciare, celei din școli îi succede cea din justiție și tot așa. Chiar și fără grava criză economico-financiară, sectoare largi ale socialului românesc se află în criză și încă într-una aparent fără ieșire. De ce? Pentru că ne lipsește încrederea. În noi, în cei de lângă, în instituții, în stat. Cetățenii români n-au încredere în statul român, dar nici statul român nu are încredere în proprii cetățeni, pe care îi suspectează la tot pasul de aproape orice.
Nu pledez pentru încrederea oarbă în tot ce ne înconjoară, nu pledez pentru desființarea spiritului critic, care trebuie să rămână în apanajul presei. Și nici nu cred că toată lumea își face meseria în mod ireproșabil. Nici vorbă de asta. Dar lucrurile vor merge cu mult mai bine, atunci când nivelul general de încredere va crește simțitor.
Din păcate, nu pot să văd încă niciun indiciu că lucrurile ar evolua în direcția aceasta. Dimpotrivă. De la nivelul cel mai înalt se găsesc noi și noi vinovați. Care sunt, de fapt, cei vechi. Judecătorilor incompetenți, medicilor iresponsabili, funcționarilor corupți, polițiștilor șpăgari li se adaugă, bineînțeles, ungurii. Oare cine urmează?
Presa, în schimb, din care am făcut parte ceva ani buni, nu este de vină pentru nimic. Dimpotrivă. Presa ne spune, cu lux de amănunte, ce fac respectivele categorii socio-profesionale, sau, mai bine zis, ce nu fac. Adică le demască. Le pune la zid, le condamnă a priori.
Făcând aceasta, presa din România aduce, după părerea mea, un imens deserviciu întregii societăți și dovedește că în 20 de ani de libertate n-a înțeles prea multe, respectiv nu a câștigat o profunzime a înțelegerii lucrurilor atât de necesară atunci când, exuberant și cu aplomb, emiți judecăți de valoare, condamni și abia apoi judeci oameni, situații, categorii sociale.
Nu toți judecătorii sunt cretini și neserioși, eliberând criminali pe bandă rulantă, nu toți medicii lasă pacienții să moară, nu toți funcționarii sunt corupți, nu toți politiștii incompetenți. Mulți sunt, de acord. Dar și mai mulți nu sunt. Spun asta, respingând ferm orice acuză de naivitate, orbire, iluzionare ieftină. O spun pentru că nimic nu este mai evident decât faptul că învrăjbirea premeditată a unor categorii împotriva altora, a maselor împotriva unor tagme profesionale, a celor așa-ziși săraci și umili împotriva celor așa-ziși bogați și puternici, a justițiabililor împotriva celor care judecă, a pacienților împotriva medicilor, a elevilor împotriva profesorilor și așa mai departe este de natură să deterioreze grav un echilibru social și așa firav, aproape inexistent. Iar distrugerea acestui echilibru anulează orice posibilitate de dialog constructiv, de sinergie socială pozitivă și efort colectiv, împingând opinia publică pe panta unor scandaluri fără sfârșit, a unor certuri sterile și profund distructive, a veșnicei discuții fără rost despre sistemul care este de vină pentru tot și care nu poate fi schimbat sub nicio formă.
Mergem din criză în criză. Crizei din spitale îi urmează cea din penitenciare, celei din școli îi succede cea din justiție și tot așa. Chiar și fără grava criză economico-financiară, sectoare largi ale socialului românesc se află în criză și încă într-una aparent fără ieșire. De ce? Pentru că ne lipsește încrederea. În noi, în cei de lângă, în instituții, în stat. Cetățenii români n-au încredere în statul român, dar nici statul român nu are încredere în proprii cetățeni, pe care îi suspectează la tot pasul de aproape orice.
Nu pledez pentru încrederea oarbă în tot ce ne înconjoară, nu pledez pentru desființarea spiritului critic, care trebuie să rămână în apanajul presei. Și nici nu cred că toată lumea își face meseria în mod ireproșabil. Nici vorbă de asta. Dar lucrurile vor merge cu mult mai bine, atunci când nivelul general de încredere va crește simțitor.
Din păcate, nu pot să văd încă niciun indiciu că lucrurile ar evolua în direcția aceasta. Dimpotrivă. De la nivelul cel mai înalt se găsesc noi și noi vinovați. Care sunt, de fapt, cei vechi. Judecătorilor incompetenți, medicilor iresponsabili, funcționarilor corupți, polițiștilor șpăgari li se adaugă, bineînțeles, ungurii. Oare cine urmează?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu