Ceaiuri

Cine spune ca televiziunile sau portalurile de pe internet nu au efect asupra celor care le urmaresc cu rigurozitate, se inseala. Un exemplu sint chiar eu. Reclamele cu si despre efectul miraculos al ceaiurilor m-au convins si pe mine, asa ca am inceput sa ma informez. In scurt timp, am inteles ca dintre toate ceaiurile existente, cele chinezesti erau cele mai cautate si de efect. Am mai inteles, tot citind de pe un site pe altul, ca pentru obtinerea unui ceai bun aveai nevoie si de citeva ustensile, pe care le-am procurt tot de pe internet.

Am inceput cu Yin Zhen, adica cu ceaiul alb, cules din arborele de ceai, care creste in China, un fel de apa chioara, ca sampania, cu gust ambiguu si miros intepator, apoi cu Long Jing, ceaiul verde, care creste pe dealurile Chinei, cu miros de iarba si gust de castana, apoi am incercat Huo Shan Huang Ya, ceiul galben, cu aroma intepatoare si gust de porumb dulce, am continuat cu ceaiuri din India, Kenya, Sri Lanka, Turcia, Argentina, Japonia, Indonezia si din Vietnam. N-am ocolit ceaiurile rominesti de afin, de ardei rosu, de anghinare, de angelica, de anason, de amareala sau de albastrea pina intr-o zi cind am cazut lat din picioare si am fost dus la spital in coma.

Medicii m-au pus cu greu pe picioare, dupa citeva luni de spitalizare, interzicindu-mi sa mai consum ceaiuri sau recomandindu-mi cafeaua in loc. „ Extazul, constata Puskin, este un pahar plin cu ceai si o bucatica de zahar”.