Amintirile, sub lupa oamenilor de stiinta

Cred ca ati auzit macar o data de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), cel mai probabil in relatie cu ARPANET si DARPANET, stramosii Internetului de astazi. Cum se intampla in majoritatea cazurilor, organizatiile mari si oamenii de stiinta de acolo incearca sa puna la cale fel de fel de dispozitive care mai de care mai utile sau mai traznite pentru a rezolva o serie de neajunsuri ale lumii moderne. Recent, DARPA a trecut de bariera impusa de memorie si amintiri si a facut un cip de mici dimensiuni care reuseste sa scoata sau sa inoculeze amintiri in mintea umana, sa „fenteze” cumva creierul nostru. Desi momentan experimentele au fost facute doar pe soricei, niste lasere, alaturi de niste cip-uri micute si niste medicamente special concepute-mixturi de substante chimice, pot sa transforme siguranta amitirilor intr-una dintre cele mai infricosatoare experiente pe care le-am fi putut avea vreodata. Descrierile acestor dispozitive sunt la momentul de fata oarecum vagi, fiind asemanatoare unor proteze care s-ar monta undeva pe creier, in zone bine definite, pentru a stimula centrii nervosi raspunzatori de memoria de lunga si scurta durata. Aplicabilitatea lor ar fi destul de eficienta si de dorit daca ne gandim mai ales la, sa spunem, soldatii intorsi de pe front, care inca mai au cosmaruri cu atacurile inamice si camarazii morti in bratele lor. Atunci, dispozitivul poate sterge amintirile tragice, lasand loc unor alte amintiri noi, placute, si unei vieti normale. Sau hai sa ne gandim si la partea negativa a acestei inventii: i se introduc voit niste amintiri false unui criminal in serie despre o anume persoana pentru care s-a platit o „moarte la comanda” iar acesta, crezand ca, de exemplu, respectiva tinta i-a omorat copilul de doar doi ani, in urma cu 10 ani, il ucide fara sa clipeasca razbunandu-se pentru ceva ce nu s-a intamplat niciodata…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu