Cand eram copil dadeam semne ca as putea ajunge un om bun in adevaratul sens al cuvantului. Intre timp inevitabil am crescut si realitatea m-a lovit frontal. Mi-am revenit.
Imi amintesc ca imi era tare mila de persoanele ce stateau pe marginea drumului sau la colt de strada cu mana intinsa, in special de oamenii in varsta care imi aduceau aminte de bunicii mei, si uneori ii ceream voie mamei sa-i miluiesc cu un banut. Azi asa, maine asa, pana intr-o zi in care iesind dintr-un magazin alimentar am zarit o femeie care avea nevoie de “ajutor”. M-am indreptat catre ea si i-am oferit 10 bani. Aveam un sentiment de satisfactie deplina la gandul ca am facut ceva bun. Aceasta insa nu-mi impartasea gandurile, cel mai probabil simtindu-se ofensata de „suma” pe care i-am acordat-o (ce-i drept chiar era vorba de foarte putin, dar ce stiam eu pe atunci?) si a inceput sa protesteze. Un om din apropiere care pe semne asistase la tot incidentul era putin amuzat si a spus ceva de genul: „da ce, nu a fost multumita?” Acesta a fost un moment care m-a pus pe ganduri. Dupa ce am uitat intamplarea de atunci am mai avut parte de altele: in timp ce stateam la coada Sfantului RATB pentru abonamente si bilete s-a apropiat de mine o doamna aflata intre doua varste pentru a-mi cere desigur un banut. Luata prin surprindere am reactionat asa cum ar fi facut orice bun crestin. Mi-am deschis portofelul, am apucat o bancnota de 1 leu si i-am intins-o. Ea a primit-o si ca o persoana care stia bine ce face a intors-o pe ambele parti si a supus-o unei „scanari” minutioase, dupa care m-a rugat sa-i dau o alta pentru ca aceea era lipita.
Altadata la iesirea dintr-un supermarket am vazut doi copii amarati. Stateau impreuna si vorbeau. M-am gandit ca le-ar prinde bine ceva dulce fapt pentru care le-am cumparat o ciocolata. Numai ca mai bine ori imi vedeam de drum si nu-i luam in seama ori cumparam doua ciocolate. Dublu sau nimic! Unul dintre cei doi, vazandu-se cu produsul in mana, nu s-a mai gandit la prietenul sau si a rupt-o la fuga.
Intamplari de genul acesta am mai vazut chiar eu, altele mi-au fost povestite, dar una mi-a ramas in minte ca lectie. In apropierea statiei de metrou de la Piata Romana veti regasi adesea o batranica spasita, cu o sacosica pe mana, cu basma pe cap, cu alte cuvinte o mamaita in toata regula, care inspira mila prin port si expresie. Acesteia mi-a schimbat radical optica asupra oamenilor strazii cand a alungat din apropierea ei un om aflat in aceeasi stuatie nefasta ca si ea, o alta batrana care considerase oportun sa cerseasca. Credeam ca persoanele aflate in aceleasi situatii delicate ar trebui sa se inteleaga unele pe altele si sa ofere oarece compasiune. Dar realitatea este alta… Parinti care isi trimit copiii la cersit pentru ca nu au venituri; copiii sunt sumar imbracati si desculti pe asfaltul rece-toamna, se catara pe portierele masinilor si uneori primesc cativa lei. A doua zi sunt niste banuti pentru o paine, o tigara, un strop de “licoare” tare, ca sa mai uite de griji si nevoi. Copiii tot desculti… Copii care isi trimit parintii la cersit. Alte si alte categorii de oameni exploatati. Intotdeauna povestea continua.
Astazi, cand intalnesc persoane ce stau cu mana intinsa, nevoiasi, uneori ma mai incearca un sentiment de mila, dar prefer sa nu mai intorc privirea. Gandesc ca acordand fie si 10 bani incurajez aceasta practica, mai ales ca banii respectivi nu ajung cu adevarat la cei care au nevoie ci la cine trebuie. Nu pun in discutie faptul ca oamenii respectivi au o situatie delicata, dar uneori banii nu reprezinta ajutorul potrivit, nu rezolva problema ci mai degraba sunt cauza ei.
Imi amintesc ca imi era tare mila de persoanele ce stateau pe marginea drumului sau la colt de strada cu mana intinsa, in special de oamenii in varsta care imi aduceau aminte de bunicii mei, si uneori ii ceream voie mamei sa-i miluiesc cu un banut. Azi asa, maine asa, pana intr-o zi in care iesind dintr-un magazin alimentar am zarit o femeie care avea nevoie de “ajutor”. M-am indreptat catre ea si i-am oferit 10 bani. Aveam un sentiment de satisfactie deplina la gandul ca am facut ceva bun. Aceasta insa nu-mi impartasea gandurile, cel mai probabil simtindu-se ofensata de „suma” pe care i-am acordat-o (ce-i drept chiar era vorba de foarte putin, dar ce stiam eu pe atunci?) si a inceput sa protesteze. Un om din apropiere care pe semne asistase la tot incidentul era putin amuzat si a spus ceva de genul: „da ce, nu a fost multumita?” Acesta a fost un moment care m-a pus pe ganduri. Dupa ce am uitat intamplarea de atunci am mai avut parte de altele: in timp ce stateam la coada Sfantului RATB pentru abonamente si bilete s-a apropiat de mine o doamna aflata intre doua varste pentru a-mi cere desigur un banut. Luata prin surprindere am reactionat asa cum ar fi facut orice bun crestin. Mi-am deschis portofelul, am apucat o bancnota de 1 leu si i-am intins-o. Ea a primit-o si ca o persoana care stia bine ce face a intors-o pe ambele parti si a supus-o unei „scanari” minutioase, dupa care m-a rugat sa-i dau o alta pentru ca aceea era lipita.
Altadata la iesirea dintr-un supermarket am vazut doi copii amarati. Stateau impreuna si vorbeau. M-am gandit ca le-ar prinde bine ceva dulce fapt pentru care le-am cumparat o ciocolata. Numai ca mai bine ori imi vedeam de drum si nu-i luam in seama ori cumparam doua ciocolate. Dublu sau nimic! Unul dintre cei doi, vazandu-se cu produsul in mana, nu s-a mai gandit la prietenul sau si a rupt-o la fuga.
Intamplari de genul acesta am mai vazut chiar eu, altele mi-au fost povestite, dar una mi-a ramas in minte ca lectie. In apropierea statiei de metrou de la Piata Romana veti regasi adesea o batranica spasita, cu o sacosica pe mana, cu basma pe cap, cu alte cuvinte o mamaita in toata regula, care inspira mila prin port si expresie. Acesteia mi-a schimbat radical optica asupra oamenilor strazii cand a alungat din apropierea ei un om aflat in aceeasi stuatie nefasta ca si ea, o alta batrana care considerase oportun sa cerseasca. Credeam ca persoanele aflate in aceleasi situatii delicate ar trebui sa se inteleaga unele pe altele si sa ofere oarece compasiune. Dar realitatea este alta… Parinti care isi trimit copiii la cersit pentru ca nu au venituri; copiii sunt sumar imbracati si desculti pe asfaltul rece-toamna, se catara pe portierele masinilor si uneori primesc cativa lei. A doua zi sunt niste banuti pentru o paine, o tigara, un strop de “licoare” tare, ca sa mai uite de griji si nevoi. Copiii tot desculti… Copii care isi trimit parintii la cersit. Alte si alte categorii de oameni exploatati. Intotdeauna povestea continua.
Astazi, cand intalnesc persoane ce stau cu mana intinsa, nevoiasi, uneori ma mai incearca un sentiment de mila, dar prefer sa nu mai intorc privirea. Gandesc ca acordand fie si 10 bani incurajez aceasta practica, mai ales ca banii respectivi nu ajung cu adevarat la cei care au nevoie ci la cine trebuie. Nu pun in discutie faptul ca oamenii respectivi au o situatie delicata, dar uneori banii nu reprezinta ajutorul potrivit, nu rezolva problema ci mai degraba sunt cauza ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu